Peste 160 de cadre militare, pompieri și salvatori SMURD s-au aflat la datorie în acest final de an. Cele mai multe misiuni din această perioadă au fost reprezentate de urgențele medicale, urmate de un număr de incendii produse la locuințe și anexe gospodărești.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență HOREA al județului Mureș au răspuns unui număr de 292 intervenții în perioada 30.12.2022-03.01.2023, după cum urmează – șase incendii, patru accidente rutiere, șapte alte situații de urgență și 275 intervenții SMURD, informează ISU Mureș.
În perioada 30.12.2022-03.01.2023, pompierii mureșeni au intervenit pentru asigurarea de măsuri specifice prevenirii și stingerii incendiilor în urma producerii a trei accidente rutiere în raioanele de intervenție de la nivelul județului Mureș. A fost necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru trei persoane implicate, alte 3 victime de cod roșu, 5 cod galben și 4 cod verde fiind preluate de echipajele medicale și transportate ulterior la unitățile spitalicești.
Astfel, vineri, 30 Decembrie, în jurul orei 19:55, pompierii Punctului de Lucru Luduș, împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Luduș au intervenit în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unui autoturism situat în localitatea Bogata, strada Principală. Incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor al autoturismului, fără propagare la vecinătăți, fiind lichidat în limitele găsite de echipajele dislocate la fața locului. Nu s-au identificat victime surprinse de incendiu.
Cauza probabilă a producerii incendiului – flăcări cu proveniență de la aparate termice.
Tot vineri, în jurul orei 20:00, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Daneș au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul hornului unei locuințe din localitatea Daneș, strada Principală. La sosirea forțelor la fața locului incendiul se manifesta izolat în interiorul hornului locuinței, fără posibilitate de propagare la alte elemente din construcția acestuia, ca urmare a aprinderii funinginei depuse. Nu s-au identificat victime surprinse de incendiu.
Cauza probabilă a producerii incendiului – coș de fum necurățat.
Sâmbătă, 31 Decembrie, în jurul orei 03:35, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin, împreună cu SVSU Gurghiu și Ibănești au intervenit în urma producerii unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Cașva, strada Morii. Acesta s-a manifestat generalizat la nivelul acoperișului, fiind afectată o suprafață de aproximativ 50 mp. Nu s-au identificat victime surprinse de incendiu.
Cauza probabilă a producerii incendiului – scurtcircuit electric.
Tot sâmbătă, în jurul orei 23:45, pompierii Detașamentului Sighișoara au intervenit în Municipiul Sighișoara, strada Visarion Roman, în urma producerii unui incendiu la nivelul unui imobil. În urma producerii incendiului a ars mobilierul situat într-o încăpere și acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Nu s-au identificat victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului – jar sau scântei.
Duminică, 01 Ianuarie, în jurul orei 06:50, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la nivelul unei case de locuit din Municipiul Târgu Mureș, strada Valea Rece. La sosirea forțelor la fața locului, o victimă de sex feminin, imobilizată, a fost evacuată din încăperile incendiate, fiind preluată ulterior de echipajele medicale. Incendiul s-a manifestat generalizat la nivelul acoperișului, fără propagare la vecinătăți, fiind afectată o suprafață totală de aproximativ 120 mp din acoperiș, respectiv bunuri din interiorul imobilului.
Cauza probabilă a producerii incendiului – scurtcircuit electric.
Ieri, 02 Ianuarie, în jurul orei 21:11, pompierii Secției Sărmașu au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodărești unde erau depozitați baloți de fân, în localitatea Fânațele Silivașului, strada Principală. În urma producerii incendiului au ars generalizat un număr de circa 200 de baloți cu o greutate de 500 kg. La nivelul anexei erau adăpostite și animale care au fost evacuate la scurt timp după izbucnirea incendiului. Nu a fost necesară intervenția echipajelor medicale. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de fân depozitată, în această dimineață, în jurul orei 08:30, incendiul fiind lichidat.
Cauza și împrejurările producerii incediului sunt în curs de stabilire.
„Având în vedere faptul că o mare parte din incendiile produse în ultima perioadă a sezonului rece, au ca și cauză generatoare defecțiuni, erori sau improvizații la nivelul sistemelor de încălzire și a celor electrice, vă recomandăm respectarea continuă a urătoarelor reguli esențiale, pentru prevenirea incendiilor la locuințe:
- Verificarea, curățarea și izolarea față de materiale combustibile sau care se aprind ușor, a coșurilor fum;
- Renunțarea la improvizații de orice tip la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuarea verficărilor periodice ale acestora, de către personal specializat;
- Este interzisă utilizarea substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului sau depozitarea acestora în imediata apropiere a sistemelor de încălzire;
- Evitați alimentarea mai multor consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp și supravegheați îndeaproape cantitatea de combustibil utilizată pentru încălzirea cu sobe, teracote, centrale termice;
- Dacă părăsiți locuința, nu lăsați aparate electrice de încălzirea sau de orice tip în priză și nu permiteți utilizarea acestora de către copii;
- Dacă sunteți fumător, stabiliți un loc pentru fumat care să nu se afle în apropierea oricăror materiale cobustibile sau care se aprind ușor și asigurați-vă de prezența unor mijloace de stins incendii în apropierea locurilor de fumat sau a locurilor de alimentare a centralelor, sobelor sau a altor aparate utilizate pentru încălzire;
În cazul producerii oricărui eveniment care vă poate pune în pericol, sunați de urgență la numărul unic 112!”, transmite ISU Mureș.
Sursa: Realitatea de Mures