Siguranţa copiilor reprezintă un domeniu prioritar de interes pentru toate instanţele implicate în procesul de formare a tinerei generaţii. Fie că vorbim de familie, şcoală sau alte autorităţi cu atribuţii directe în acest domeniu, cu toţii suntem interesaţi să avem  un mediu sănătos şi sigur pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor.

 

În acest context, Inspectoratul General al Poliției Române, prin grija Direcției Siguranță Școlară, a debutat implementarea  ,,Proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar”, care se desfășoară la nivel național.

 

Proiectul cuprinde perioada ianuarie-iunie 2022, având ca scop eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying) care se manifestă în școli. Beneficiari sunt, cu precădere, elevii din clasele gimnaziale, dar și părinții acestora și cadrele didactice.

 

La nivelul județului Mureș, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mureș, vor desfășura activități specifice care vizează eficientizarea modului de punere în aplicare a normelor legislative privind prevenirea violenței fizice și psihologice (bullying) în unitățile de învățământ, precum și creșterea capacității de soluționare non-violentă a conflictelor în rândul elevilor care manifestă comportamente antisociale.

În acest sens, vor fi demarate proiecte cu patru unități de învățământ din județul Mureș, urmând ca pe parcursul semestrului II al anului școlar în curs, să fie organizate și desfășurate, prin metode educative specifice vârstei lor, activități destinate în special elevilor, menite a preîntâmpina și înlătura orice formă de violență în mediul școlar.

Totodată, cu ocazia zilei de 30 ianuarie -,,Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală”, va fi lansat și un concurs adresat elevilor beneficiari, pe tema elaborării unor materiale informativ-preventive, care să transmită mesaje de descurajare a violenței psihologice (bullying). Câștigătorii de la nivel județean vor participa la o etapă de selecție la nivel național, cu prilejul Zilei Poliției Române.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 ianuarie: 19.668 de cazuri noi și 52 decese
Articolul următorVIDEO Ninsori abundente în județele Harghita şi Mureş