Compania Wizz Air anunță reluarea de pe Aeroportul Internațional “Transilvania” a curselor de Londra și Budapesta.
Astfel, prima cursă tur-retur Tîrgu Mureș – Londra (Luton) este programată pentru 17 septembrie, iar primele zboruri de la/spre Budapesta, pentru 20 septembrie.
Londra va avea o frecvență de patru zboruri pe săptămână, iar Budapesta două curse săptămânale.
Aeroportul Internațional “Transilvania” operează, în prezent, câte două zboruri pe săptămână la Memmingen și Dortmund și o cursă săptămânală către Antalya – Turcia.