Ieri, 4 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au reținut pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj și alți trei bănuiți de lovire sau alte violențe. Ulterior, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile. 

În fapt, din cercetările efectuate, a reieșit că, la data de 28 noiembrie, într-un imobil din comuna Brâncovenești, a avut loc un conflict spontan, în urma căruia, trei bărbați ar fi agresat fizic mai multe persoane.

Ulterior, una dintre victime ar fi apelat la un alt bărbat, din municipiului Reghin, care s-ar fi angajat sa îi ofere protecție, context în care i-ar fi amenințat cu acte de violență pe cei trei agresori.

Totodată, acesta le-ar fi solicitat, pentru sine, suma de 20.000 de lei.

La data de 4 decembrie, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizate pentru documentarea activităţii infracţionale, cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, au fost conduși la sediul Poliției municipiului Reghin.

În baza probelor administrate, la aceeași dată, față de cei aceștia, a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentBilanț coronavirus: 8.072 de cazuri noi și 134 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 5 decembrie 2020