Reghinul a fost scena unei situații de urgență în timpul celei de-a 16-a ediții a ”Balului Însuraților”, după ce peste 25 de persoane au suferit o toxiinfecție alimentară. Victimele au acuzat stări severe de rău. Din cauza numărului mare de persoane afectate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale. În fața sălii unde se desfășura petrecerea, mai multe ambulanțe au fost surprinse transportând victimele către unitățile de primiri urgențe.
Echipele de intervenție au organizat puncte de triere SMURD, unde persoanele afectate au fost evaluate și stabilizate înainte de a fi transportate la spital.
Potrivit ISU Mureș, având în vedere prezența a aproximativ 400 de persoane la eveniment, a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru optimizarea răspunsului medical. În zona intervenției a fost amplasat și un Punct Medical Avansat pentru evaluarea și trierea persoanelor afectate. În total, 29 de persoane au fost transportate la CPU Reghin pentru investigații medicale, iar 7 persoane au fost evaluate în Punctul Medical Avansat.
Echipajul CBRN trimis la fața locului a efectuat măsurători, confirmând că valorile înregistrate nu depășeau limitele normale. În sprijinul echipajelor locale, au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Bistrița-Năsăud. La intervenție au participat 11 ambulanțe B2, un echipaj CBRN, un Punct Medical Avansat, două microbuze pentru transport persoane, trei autospeciale pentru transport victime multiple și patru autospeciale pentru prim-ajutor calificat.
”Având în vedere numărul mare al beneficiarilor prezenți în această locație (aproximativ 400 de persoane), la nivelul județului a fost activat Planul roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale alocate la caz. De asemenea, pentru optimizarea misiunii de răspuns, în zona de intervenție a fost amplasat și Punctul Medical Avansat pentru evaluarea și trierea persoanelor. Până în acest moment, 29 de persoane au fost transportate la CPU Reghin pentru investigații medicale și 7 persoane – în evaluare în Punctul Medical Avansat. Echipajul CBRN trimis la fața locului a efectuat măsurători, iar valorile rezultate nu indicau depășiri peste limita normală. În sprijinul echipajelor locale angrenate în misiune, au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Bistrița-Năsăud. La această intervenție au fost alocate 11 ambulanțe B2, un echipaj CBRN, un Punct Medical Avansat, două microbuze pentru transport persoane, trei autospeciale pentru transport victime multiple și patru APIC-uri.”, a precizat ISU Mureș.
Sursa: Realitatea de Mures