Acțiuni ale polițiștilor în stațiile de cale ferată și în trenuri

Acțiuni ale polițiștilor în stațiile de cale ferată și în trenuri
Au fost verificate 16 stații și halte CFR și 20 trenuri personale
În perioada 17 – 18 octombrie, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș au desfășurat acțiuni de verificare a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19, în trenuri și în stațiile de cale ferată din Mureș.
În cadrul acestei acțiuni, au fost desfășurate activități pentru mentinerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În urma activităților, pentru neregulile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 4.200 de lei, dintre care
- 17 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
-3 sancțiuni la OUG 97/2005 în valoare de 160 de lei
-7 sancțiuni la OUG 195/ 2002 în valoare de 1595 de lei;
De asemenea, au fost verificate 16 stații și halte CFR și 20 trenuri personale, fiind legitimați 112 călători.
Polițiștii Poliției de Transporturi, cu sprijinul colegilor de la celelalte structuri continuă acțiunile de verificare a modului în care cetățenii și călătorii respectă măsurile de protecție și prevenire a infectării cu acest virus.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:04 - Trafic de droguri destructurat înainte de minivacanța de 1 Mai
- 18:09 - Rusia a aprobat extrădarea unui infractor condamnat în România la ani grei de închisoare
- 17:15 - Grătarul în aer liber: lucruri la care trebuie să fii atent
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














