Bărbat din Mureș, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și corupere de minori

Bărbat din Mureș, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și corupere de minori
Un bărbat din județul Mureș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Un bărbat din județul Mureș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, joi, după ce procurorii DIICOT Târgu Mureș au efectuat, miercuri, două percheziții într-un dosar de pornografie infantilă și corupere sexuală de minori.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT Târgu Mureş, au efectuat, miercuri, 9 decembrie, două percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate dispozitive de stocare a datelor informatice.
Au fost vizate locuințele unui bărbat bănuit de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale.
"În cauză s-a reținut faptul că, în toamna anului 2020, inculpatul a abordat o persoană vătămată minoră prin intermediul unei aplicaţii online și a determinat-o să producă și să-i trimită materiale pornografice, propunându-i totodată să întrețină și relații sexuale.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureș au efectuat două percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate trei carduri de memorie, un telefon mobil, un laptop, două cartele de telefon şi un stick de memorie", se arată într-un comunicat al DIICOT.
În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Mureș a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activități infracționale și administrarea probatoriului.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

