FOTO | Percheziţii în Mureş la traficanţi de droguri! 5 persoane au fost reţinute

FOTO | Percheziţii în Mureş la traficanţi de droguri! 5 persoane au fost reţinute
Au fost ridicate diferite cantități de cannabis și timbre LSD
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tîrgu Mureș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Tîrgu Mureş, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane bănuite de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc fără drept.
La data de 20 aprilie, poliţiştii, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T., au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județul Mureș, la persoane care ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de cannabis și timbre LSD.
7 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Tîrgu Mureș și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tîrgu Mureș, pentru audieri.
În urma administrării probatoriului, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, faţă de 5 persoane, iar ulterior, la data de 21 aprilie, 3 persoane au fost prezentate Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Față de o persoană s-a dispus măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc fără drept și trafic de droguri de risc fără drept.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:13 - IGPR: Peste 160 de testări pozitive în rândul șoferilor, efectuate de polițiști în noaptea de 1 spre 2 mai
- 10:31 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 10:27 - Vreme neobișnuit de rece sâmbătă, 2 mai: ploi, vânt puternic și temperaturi de doar 7 grade în unele zone din țară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














