INSP: Aproape 400 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână

INSP: Aproape 400 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână
Trei decese au fost înregistrate în cursul anului trecut
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023 - 21 ianuarie 2024, s-au confirmat 3.746 de cazuri de rujeolă, înregistrându-se şi patru decese.
În ultima săptămână s-au înregistrat 393 de cazuri noi.
Potrivit INSP, trei decese au fost înregistrate în cursul anului trecut, iar cel de-al patrulea a fost raportat, în perioada 8 - 14 ianuarie, la un copil în vârstă de 1 an, nevaccinat antirujeolic, din judeţul Giurgiu, având următoarele comorbidităţi: insuficienţă respiratorie cronică restrictivă, hidrocefalie, tetrapareză spastică, retard neuropsihomotor.
Cele 3.746 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 36 de judeţe şi în Bucureşti.
Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat judeţele Mureş - 819, Braşov - 801, Cluj şi Giurgiu - câte 204 şi în Bucureşti - 526.
În perioada 6 decembrie 2023 - 21 ianuarie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost vaccinaţi, în total, cu ROR, 46.278 de copii, din care 7.758 cu vârste între 9 şi 11 luni.
AGERPRES
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











