Peste 100 de amenzi în Mureş pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală

Peste 100 de amenzi în Mureş pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic
Organele de control din Mureş au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 135 de societăți comerciale, peste 200 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1595 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, dintre care:
- 101 sancţiuni, în valoare de 7.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
- 35 de sancțiuni, în valoare de 6.500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
- 1 sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții;
-1 sancțiune, în valoare de 5.000 de lei a fost aplicată ca urmare a nerespectării măsurii privind izolarea/carantina.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











