Peste 400 de amenzi aplicate de poliţiştii din Mureş în weekend-ul de 1 Mai

Peste 400 de amenzi aplicate de poliţiştii din Mureş în weekend-ul de 1 Mai
Amenzi contravenționale, în valoare de 194.110 lei
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost la datorie în weekend-ul de 1 Mai, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
În acest sens, în perioada 29 aprilie – 2 mai 2022, peste 200 de poliţişti au acţionat zilnic, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în zona cluburilor/discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, cu profil similar, fiind prezenți și în zonele turistice și de agrement.
Efectivele de poliție care au participat la misiuni în această perioadă au acționat, pe de o parte, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar, pe de altă parte, pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.
Astfel, în această perioadă, polițiștii au intervenit la 199 de evenimente sesizate prin 112.
9 persoane au fost prinse în flagrant delict, fiind depistate 2 persoane urmărite international.
Au fost aplicate 409 amenzi contravenționale, în valoare de 194.110 lei, fiind, totodată, reținute 30 de permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











