Un tânăr din comuna Șieuț s-a ales vineri cu dosar penal, după ce cu trei zile înainte a fost implicat într-un accident rutier pe raza comunei Teaca, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat din Mureș. Acesta nu avea permis de conducere și, în plus, autoturismul se afla sub sechestru, inspecția tehnică periodică era expirată și totodată nu avea asigurare obligatorie RCA.

 

 

Polițiștii Postului de Poliție Teaca au identificat, vineri, conducătorul unui autoturism implicat într-un accident rutier, fără victime, pe Drumul Național 15A.

La data de 5 octombrie, polițiștii Postului de Poliție Teaca au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani din Târgu Mureș cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier cu un alt autoturism pe raza localității Teaca. În urma impactului, celălalt șofer ar fi părăsit locul producerii accidentului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a reușit identificarea autoturismul implicat în evenimentul rutier cât și șoferul care a condus autoturismul în momentul accidentului.

Polițiștii au stabilit că șoferul, un tânăr de 21 de ani din Lunca, comuna Șieuț, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, în urma verificărilor efectuate cu privire la autoturism, s-a stabilit faptul că acesta se afla pus sub sechestru din anul 2019, are inspecția tehnică periodică expirată și totodată nu deține asigurare obligatorie RCA.

Șoferului de 21 de ani i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 în cuantum de 1.580 de lei, fiindu-i ridicat și certificatul și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul unui doar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentIa pastila SRS. Uriașul cimitir Covid
Articolul următorBilanț coronavirus 11 octombrie: 9.148 cazuri noi și 209 decese