Un bărbat de 46 de ani, a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat un alt bărbat, cu o armă neletală, deţinută ilegal.

Aseară, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizați despre faptul că pe strada Decebal din municipiul Târgu Mureș, un bărbat a fost amenințat cu un pistol, de către un alt bărbat.

Din verificări, a reieşit că în data de 6 martie, un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Craiova, aflându-se pe strada Decebal din municipiul Tîrgu Mureș, ar fi amenințat un alt bărbat, de 52 de ani din localitate, folosindu-se de o armă neletală, de calibru 9 mm, pe care o deținea ilegal.

Ulterior, acesta  ar fi executat 3 focuri de armă, fără a vătăma vreo persoană, după care a încercat să părăsească locul faptei, fiind însă reţinut de către victimă, cu sprijinul unei alte persoane, până la sosirea poliţiştilor.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și amenințare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Astăzi, faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reţinerii,  pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

 

 

Articolul precedentSenatorul Cristian Chirteș: “Cânta cucu’ bată-l vina…”
Articolul următorSUSPICIUNE: Mici produși în județul Mureș, infestați cu Salmonella