Polițiștii rutieri mureșeni au desfășurat în cursul dimineții de 10 octombrie o acțiune pentru verificarea transportului rutier de persoane.

 

Aceasta face parte din cadrul unor acțiuni planificate pe mai multe paliere, pe întreg parcursul săptămânii, având drept scop creșterea gradului de disciplină în respectarea normelor de circulație pe drumurile publice, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În intervalul orar 06:30 – 10:00, polițiștii rutieri mureșeni au verificat peste 51 de autovehicule destinate transportului de persoane.

Astfel, au fost verificate deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane și verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie, cu opririle aferente.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane.

În urma abaterilor constatate la normele de circulație, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1160 de lei. Totodată a fost aplicată măsura complementară de reținere a unui certificat de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Îndemnăm conducătorii auto la responsabilitate, să respecte normele rutiere în vigoare, pe ceilalți participanți la trafic și indicațiile polițiștilor.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentPetrom ar putea trece sub controlul norvegienilor. Guvernul austriac – dispus să sacrifice OMV pentru a-și asigura independența față de gazul rusesc
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET