Două autoturisme în care se aflau cinci persoane au fost implicate, luni dimineața, într-un accident rutier petrecut în localitatea Hădăreni. Două persoane au fost transportate la spital.

 

Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină în jurul orei 06:00 la un accident rutier produs în localitatea Hădăreni. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii Punctului de lucru Luduș, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță C1 -Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe SAJ, împreună cu SVSU Luduș.
 În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme. 
Două dintre cele cinci persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale SMURD, suferind leziuni, cod galben medical. 
Echipajele au executat manevre de descarcerare pentru cea de-a treia persoană implicată, cod roșu medical. Două persoane sunt de cod verde medical.
S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor. 

 

La locul accidentului au fost prezenți și polițiștii.

„În această dimineață, în jurul orei 06:00, pe DN15E60, în Hădăreni, a avut loc un accident rutier între două autoturisme conduse de două femei, de 48 și 62 de ani.

Conducătoarea auto de 48 de ani, precum și doi pasageri, au suferit leziuni.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Aurica Sabău, purtătoarea de cuvânt al IPJ Mureș.

Șoferița de 48 de ani este din Chețani, iar cealaltă are domiciliul în Torino, Italia.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentVIDEO – Din ce sunt făcuți crenvurștii. Imagini scăpate dintr-o fabrică s-au viralizat pe internet – Mai mănânci așa ceva?
Articolul următorA început Evaluarea Națională: proba la Limba și literatura Română, susținută de absolvenții claselor a VIII-a