Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au intervenit luni după-amiaza în localitatea Idicel Sat, în zona pârâului Valea Idicelului, unde au găsit două persoane electrocutate, conștiente, și doi cai electrocutați, decedați.

 

Pe lângă echipajele SMURD, la locul incidentului a fost solicitat și un elicopter SMURD.

„Persoana electrocutată este de sex masculin de aproximativ 52 de ani – cod galben, a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Târgu Mureș cu elicopterul SMURD. Mai este un minor de 15 ani, care este de cod verde, acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Reghin pentru investigații”, a transmis Dan Petru Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș.

 

La locul incidentului au intervenit și polițiștii, care cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul.

„Astăzi, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.6 Brâncovenești au fost sesizați cu privire la faptul că, în Idicel Pădure, două cabaline, ce tractau un vehicul cu tracțiune animală, au decedat prin electrocutare, în urma interacțiunii cu o sursă de curent.

La fața locului, au fost identificate cele două cabaline, iar un bărbat și un copil, ce se aflau în vehicul, au fost transportați la unitatea spitalicească, pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsuri  legale prin parchet”, a precizat pentru Realitatea de Mureș, Aurica Sabău, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentBărbat din Mureş condamnat la închisoare cu executare, depistat de poliţişti pe o stradă din Oradea
Articolul următorCulisele statului paralel | Demolări cu SCANDAL pentru Portul Călărași! Cum și-au ridicat șmecherii vile de lux pe terenul statului – Reportaj exclusiv