Partidul Național Liberal Mureș a sesizat Biroul Electoral Central, Biroul Electoral Județean Mureș și Ministrul Afacerilor Interne, în legătură cu apariția prefectului județului Mureș, Mircea Dușa, într-un material electoral de promovare a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

PNL Mureș susține că prefectul județului Mureș este prezent în acest material electoral, în imagini filmate cu ocazia vizitei la Târgu Mureș a unei delegații a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), pe care a primit-o la Instituția Prefectului – județul Mureș. În imaginile prezente în clipul electoral, alături de Mircea Dușa – prefectul județului Mureș, apar Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, Andrei Gerea – vicepreşedinte ALDE, Daniel Chiţoiu – secretar general ALDE, Dorin Florea – anunțat ca viitor președinte ALDE Mureș și Claudiu Maior – președinte ALDE Târgu Mureș.

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, este președinte al Comisiei tehnice județene Mureș pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităților adminstrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale, prevăzute de legislația în vigoare.

<<Considerăm că prezența prefectului județului Mureș, Mircea Dușa, în acest material electoral este de natură să încalce principiul imparțialității și al obiectivității, statuate prin Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, care prevede că  „activitatea prefectului se întemeiază pe principiile legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii”>>, se arată în poziția exprimată de PNL Mureș.

PNL Mureș a cerut retragerea în regim de urgență a materialului electoral amintit anterior, de pe paginile oficiale de Facebook ale Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și ALDE Mureș, precum și avertizarea prefectului județului Mureș, Mircea Dușa în legătură cu această gravă abatere profesională și somarea acestuia de a se abține de la implicarea în acțiuni electorale partizane, care pot vicia rezultatul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, organizate în 26 mai.

Articolul precedentSCHIMB DE GENERAȚII: Horațiu Suciu și Lázár Erzsébet, în Consiliul Știinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant
Articolul următorA început selecția pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne