Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, și-a exprimat joi, în timpul videoconferinței cu Ministerului Afacerilor Interne, solidaritatea față de omologul său din județul Harghita, făcând referire la cazul ursului accidentat pe șosea. Prefectul de Bistrița-Năsăud cere ca în cazul în care colegul său de la Harghita va fi demis, să se procedeze la fel și în ceea ce îl privește. 

”Nici eu n-aş fi putut să fac mai multe într-o astfel de situaţie. Suntem foarte mulţi prefecţi în această situaţie şi toată legislaţia subsecventă şi toate procedurile nu ne permit în acest moment să facem mai mult decât a făcut colegul nostru. De aceea, dacă îl veți demite pe colegul nostru, vă rog să mă demiteți și pe mine!”, a spus prefectul Ovidiu Victor Frenț, în timpul videoconferinței cu ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela.

În ceea ce privește problema urșilor, și la nivelul județului Bistrița-Năsăud aceasta există, în ultima perioadă fiind înregistrate tot mai des cazuri în care urșii sunt văzuți pe șosele sau chiar dând târcoale gospodăriilor oamenilor. Ba mai mult, au fost situații în care aceștia au provocat pagube.

La nivelul județului, numărul urșilor este de 4 ori mai mare decât efectivul optim.

Articolul precedentÎn pragul demiterii, prefecții PSD se vor înalți funcționari publici
Articolul următorUrsul accidentat lângă Bălăușeri a supraviețuit! A fost transportat la Grădina Zoologică din Târgu Mureș