Grav accident în judeţul Mureş! Trei adulţi şi un copil au fost răniţi (FOTO)

Grav accident în judeţul Mureş! Trei adulţi şi un copil au fost răniţi (FOTO)
Minorul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la spital în stare gravă
Pompierii Detașamentului Reghin au intervenit în localitatea Petelea la un accident rutier produs între un autocamion și un autoturism.
În accident au fost implicate 4 persoane: un minor și 3 adulți.
"Minorul, în vârstă de 12 ani, a fost preluat în stare gravă de elicopterul SMURD și transportat de urgență la UPU Târgu Mureș. Două victime de cod galben medical, suferind multiple traumatisme au fost transportate de asemenea la UPU Târgu Mureș.
În aceste momente conducătorul autoturismului a fost extras dintre fiarele contorsionate și a fost preluat în stare gravă de echipajul SMURD - Terapie Intensivă Mobilă și va fi transportat la spital", a transmis ISU Mureş.
La fața locului au fost mobilizate următoarele forţe de intervenție: o autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, elicopterul SMURD, o ambulanță SMURD cu medic și două ambulanțe SAJ cu medic.
Actualizare IPJ: "Astăzi, 2 mai 2023, ora 14:27, pe DN 15, la poziția km. 96 + 500 m, în localitatea Periș, a avut loc un accident rutier.
Impactul a avut loc între un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un bărbat, de 46 de ani și un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară care tracta o semiremorcă, condus de un bărbat, de 51 de ani.
Cei doi șoferi și cei trei pasageri din autoturism, respectiv doi tineri, de 12 și 15 ani și un bărbat, de 49 de ani, au fost răniți, toți ocupanții autoturismului fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul."
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










