Tehnologia românească, folosită de armata Statelor Unite pentru interceptarea dronelor în Orientul Mijlociu

Armata Statelor Unite folosește tehnologie românească
Sistemul anti-dronă EAGLS, utilizat de Comandamentul Central al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, integrează tehnologia de inteligență artificială dezvoltată de compania românească OVES Enterprise. Ambasada SUA la București a subliniat rolul esențial al platformei Nemesis AI în detectarea și interceptarea dronelor ostile, inclusiv a celor folosite de forțele susținute de Iran.
Sistemul anti-dronă EAGLS, utilizat de Comandamentul Central al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, integrează tehnologia de inteligență artificială dezvoltată de compania românească OVES Enterprise. Ambasada SUA la București a subliniat rolul esențial al platformei Nemesis AI în detectarea și interceptarea dronelor ostile, inclusiv a celor folosite de forțele susținute de Iran.
Sistemul anti-dronă EAGLS (Sistem Electronic Avansat de Lansare la Sol), utilizat de Comandamentul Central al Statelor Unite, este operațional în Orientul Mijlociu din 19 ianuarie 2026. Potrivit unui mesaj publicat vineri, 13 martie 2026, pe pagina de Facebook a Ambasadei Statelor Unite în România, EAGLS folosește tehnologie de inteligență artificială dezvoltată de compania românească OVES Enterprise.
Ambasada SUA a precizat că platforma românească Nemesis AI ajută la detectarea, analizarea și sprijinirea interceptării dronelor ostile, inclusiv a celor utilizate de forțele susținute de Iran în regiune. „Prin combinarea procesării datelor în timp real cu analiza amenințărilor bazată pe inteligență artificială, sistemul contribuie la identificarea și neutralizarea mai rapidă a amenințărilor aeriene”, a transmis reprezentanța diplomatică.
Ambasada a subliniat, de asemenea, că această evoluție evidențiază rolul tot mai mare al expertizei tehnologice românești în sistemele de apărare aliate. „Demonstrează modul în care inovația dezvoltată în România poate contribui la abordarea provocărilor complexe de securitate alături de partenerii internaționali”, a mai transmis Ambasada Statelor Unite la București.
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











