Violator din Tîrgu Mureș, prins la Sighișoara

viol
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara – Biroul de Investigaţii Criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Reghin, privind un bărbat de 42 de ani, din localitatea Tîrgu Mureş, urmărit la nivel naţional, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, de 2 ani şi 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. Persoana în cauză a fost depusă în Penitenciarul Tîrgu Mureş.
De asemenea, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au organizat o acţiune, pe raza municipiului Tîrgu Mureș, pentru depistarea persoanelor pe numele cărora sunt emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi care se sustrag de la executarea acestora, în urma căreia au reușit depistarea a doi bărbaţi, de 30, respectiv 43 de ani, din Tîrgu Mureş, pe numele cărora Judecătoria Târgu Mureș a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. În baza acestora, cei doi au fost condamnaţi la executarea unor pedepse, de un an şi 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, respectiv 2 ani şi 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice. Persoanele în cauză erau urmărite la nivel naţional, fiind depuse în Penitenciarul Tîrgu Mureş.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











