AZI NOAPTE: Mureșean găsit mort, pe marginea drumului, la intrare în Deva

ambulanta
Sfârşit tragic pentru un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din județul Mureș. Acesta a fost găsit decedat pe marginea Drumului Naţional (DN) 7, la intrarea în Deva spre Mintia. Trupul său neînsufleţit a fost observat, azi noapte, în zona întoarcerii spre autostrada A1, de un şofer de TIR, care a alertat autorităţile.
Şoferul de TIR care a văzut bărbatul pe marginea drumului a sunat, azi noapte, în jurul orei 03:00, la 112. Echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului. „
Victima prezenta multiple traumatisme, dintre care unele incompatibile cu viaţă
”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Hunedoara.Potrivit autorităţilor, bărbatul decedat este din judeţul Mureş.
Poliţia a deschis o anchetă
Poliţiştii hunedoreni încearcă acum să afle cum s-a întâmplat tragedia. Oamenii legii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care bărbatul a decedat. „
Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de către un participant la trafic despre faptul că, pe DN 7, pe sensul de mers Arad-Deva, în zona Izvorul Decebal, se află cadavrul unui bărbat ce prezintă multiple leziuni, probabil ca urmare a unui eveniment rutier. Cadavrul (potrivit documentelor de identitate aparţine unui bărbat de 62 de ani, din judeţul Mureş), a fost ridicat de reprezentanţii SJML, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările urmând a stabili circumstanţele producerii evenimentului şi identitatea prezumtivului autor”
, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











