Studenții din Târgu Mureș trec Prutul

Foto-targ-Republica-Moldova-7
Asociația Tinerilor Basarabeni din Mureș va reprezenta, în perioada 4 – 7 iulie 2019, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș la Târgul Universităților din România, care va avea loc la Chișinău, Bălți și Cahul, în Republica Moldova.
Aflat la ediția cu numărul nouă, Târgul Universităților este organizat de Federația Tinerilor Români de Pretutindeni. Acesta reprezintă un bun prilej pentru reprezentanții asociațiilor de basarabeni din România de a promova în rândul viitorilor studenți ofertele educaționale destinate românilor de pretutindeni, precum și de a disemina informații despre documentele pe care trebuie să le conțină dosarele de înscriere.„Asociația Tinerilor Basarabeni din Mureș are scopul de a asigura respectarea drepturilor și libertăților studenților și elevilor basarabeni din Târgu Mureș și de a promova interesele acestora la nivel local, național și internațional. Fiind un ONG, asociația pune accent pe promovarea voluntariatului în rândul tinerilor și îi încurajează în implicarea lor în calitate de voluntari la cât mai multe activități”, a precizat Nicolae Nigai, președintele asociației.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














