Wizz Air, amendată pentru comportament necorespunzător, la un zbor din Târgu Mureș

wizz-air-bilete-gratis-e1510414850755-1170x658
Oficiul Guvernamental din Budapesta a aplicat companiei aeriene ungare Wizz Air o amendă de 300 de milioane de forinţi (aprox. 920.000 de euro). Sancţiunea s-a dat pentru probleme legate de protecţia consumatorului, din cauza repetatelor încălcări ale legii, a transmis, miercuri, către agenţia ungară de presă MTI, secretarul ungar de stat responsabil pentru serviciile publice, din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei.Potrivit informaţiilor lui Bence Tuzson, în ultimele două luni, Oficiul Guvernamental a efectuat şapte anchete la Wizz Air, toate din cauza unor probleme legate de protecţia consumatorului. În cinci dintre cazuri au fost constatate încălcări ale regulilor menite să protejeze consumatorii. Oficialul a subliniat că, în cazul încălcărilor repetate, companiile care nu respectă drepturile consumatorului se pot aştepta la cea mai mare sancţiune posibilă, astfel, în primă instanţă, Oficiul Guvernamental din capitala ungară a aplicat Wizz Air o amendă de 300 de milioane de forinţi, compania aeriană fiind deja informată despre decizie.“Întotdeauna luăm cele mai severe măsuri împotriva inducerii în eroare a pasagerilor, a omiterii informării acestora, respectiv faţă de comportamentul ilegal faţă de aceştia”, a explicat Bence Tuzson.Oficiul Guvernamental a constatat probleme de protecţia consumatorului în privinţa zborului Frankfurt-Budapesta, din 25 mai, Londra-Budapesta, din 6 iunie, Bruxelles-Budapesta, din 19 iunie, Londra-Gatwick-Budapesta, din 25 iunie şi Târgu Mureş-Budapesta, din 30 iunie.Pasagerii de pe zborul Wizz Air Londra-Gatwick-Budapesta, din 25 iunie, au pornit la drum cu o întârziere de peste 24 de ore, iar în ceea ce priveşte zborul Târgu Mureş-Budapesta, din 30 iunie, au existat probleme cu informarea corectă a pasagerilor, în plus s-a dat dovadă de un comportament necorespunzător faţă de aceştia.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











